TTR lensations

Odata cu instalarea noului anotimp pe muntii din zona, m-am bucurat de vizita catorva prieteni cu care am petrecut doua zile frumoase, in care am batut carari in zapada mai mare decat imi imaginam ca o sa fie si am infruntat viscolul foarte puternic care nu ne-a lasat sa stam mult in golul alpin. In prima zi am facut o tura in Muntii Tulisa, prin paduri imbracate cu zapada, ceva ceata si un vant puternic cu rafale care treceau in reprize printre crengi si trunchiuri. In a doua zi aceste rafale deja au scuturat zapada de pe copaci, iar ceata nu mai era prezenta, dar in golul alpin vantul a creat niste forme foarte frumoase in zapada. In asteptarea apusului, pe un viscol foarte puternic, undeva mai sus de Pasul Jiu-Cerna, inspre Oslea, am vazut si un curcubeu format din cauza cristalelor inghetate spulberate de vant mult mai sus de nivelul solului, un fenomen vazut pentru prima data la o scara asa mare in toiul iernii. In aceasta zona am tras doar cadre din mana, pana la un momendat, ca

O tura scurta de doua zile, facuta in Retezat, in zona Buta, mi-a readus in gand sentimentul ca nu tot timpul trebuie cautate varfurile cele mai inalte, crestele cele mai ascutite si luminile cele mai turbate de rasarit sau apus pentru a obtine fotografiile dorite cu ardoare. Asa ca in aceste doua zile tot ce am facut a fost sa ma bucur de faptul ca ma aflam in mijlocul naturii, ferit de vanturile reci si puternice de pe creasta, si ca am fotografiat doar ce mi se parea interesant in jurul meu, fara a cauta ceva anume stabilit prin planuri facute de acasa . Asta a iesit. Au fost din nou doua zile de noiembrie senine si mai calduroase decat de obicei pentru aceasta perioada la fel ca in tura precedenta. Retezatul are tot timpul ceva de oferit.                                                                                

Gata pauza! Dupa aproximativ 5 luni in care am fost nevoit sa stau departe de munte, de fotografia de natura asa cum imi place mie sa o fac, de apusuri si rasarituri vazute de pe varfuri, de dormitul in cort etc. am revenit in sfarsit unde imi place mie cel mai mult. Am plecat de acasa fara nici o asteptare de la ceea ce am sa gasesc acolo sau de la ce am sa reusesc sa fotografiez. Nici nu a contat asta. A contat doar ca sunt iarasi acolo si am ocazia sa fiu inconjurat de un mediu in care ma simt cel mai bine. Tura a fost facuta undeva in Muntii Valcan, in apropiere de casa, pe o vreme care a fost mult prea calda pentru aceasta perioada. Efortul depus s-a resimtit dupa pauza lunga in care nu am mai facut trekking, iar imaginile exprima mai mult ceea ce am vrut sa traiesc si sa vad de data asta intr-o tura in care pe primul plan era doar sa fiu acolo.                                                                                

Impreuna cu cativa prieteni am facut o tura scurta, duminica dupamasa, pe Oslea din Muntii Valcan. Chiar daca predictiile meteo au fost destul de nefavorabile am decis totusi sa plecam spre Campusel si sa vedem ce ne asteapta acolo. Totul a inceput cu o ploaie marunta care nu ne-a udat fiind inca la liziera padurii. Dupa ce aceasta s-a oprit am inceput sa urcam usor spre creasta. Aici am gasit destula agitatie, turme de oi peste tot, indreptandu-se spre stane. Valea Cernei se vedea ca de obicei superb si speram sa o prindem asa si la un apus frumos. Insa, cum toata tura am fost ocoliti destul de aproape si de alte ploi am decis destul de devreme sa renuntam la ideea cu apusul. Dupa ce am iesit in creasta unde am fost acompaniati de un vant foarte rece am coborat pe o alta muchie domoala spre locul in care am lasat masina. Cateodata e buna si cate o simpla iesire, ca asta, in natura (in care cu alte ocazii putem sa lasam aparatul foto acasa). Sunt multumit ca am vazut Oslea verde dupa

La mai putin de o ora departare de Petrosani gasim niste plaiuri foarte frumoase. Padurile mici de mesteceni care isi ridica trunchiurile printre palcuri de ferigi si pasunile pline de flori arata deosebit in aceasta perioada a anului. Dupa o plimbare scurta facuta cu putin timp inainte de apusul soarelui m-am ales cu cateva fotografii care transmit exact ceea ce era la fata locului. Verdeata abundenta, caldura serilor de vara, mestecenii cu forme diverse, ferigile uriase, florile de toate felurile, bazaitul tantarilor, clopotele vacilor care pasteau in apropriere, mirosul extraordinar de pur si parfumat al naturii... toate au creat o atmosfera superba.

Am plecat in Parcul National Retezat, la refugiul Bucura, cu gandul la lacuri semi-inghetate, la mai multa zapada, poate si la un apus si un rasarit colorat de pe malul acestor lacuri si cu un dor nebun de a ajunge intr-un loc in care am mai fost de atatea ori, dar de care nu ma satur. Nu m-am asteptat ca vara sa-si fi intrat atat de bine in drepturi si acolo. Zapada mai era foarte putina, iar pe traseul facut chiar deloc. Gheata de pe lacurile din Caldarea Bucurei era disparuta, cu exceptia taurilor mai mici aflate la altitudine mai mare. Dupa ce am ajuns la Lacul Bucura, am plecat intr-o plimbare frumoasa, pe un cer senin, spre Varful Bucura si mai apoi la Taul Portii. Apa acestui lac frumos se batea sa razbata prin gheata care a pus stapanire pe ea timp de cateva luni. Taul arata extraordinar vazut de sus. Speram ca vom prinde si un apus cu niste culori placute care sa se reflecte in gheata si in ochiurile de apa, asa ca am ramas acolo in asteptarea serii. Lumini bune nu au fost, c

Fiindca fotografiile de acest gen, cu expunere lunga a unor rauri de munte, imi cam lipseau, si fiindca cel mai bun moment pentru a incerca ceva este in perioada aceasta, cand padurea a inverzit iar lumina filtrata foarte frumos prin acest verde crud este de efect, am plecat sa explorez putin zona Pârâului Brăița, din Munții Vâlcan. Un prieten m-a ajutat cu o salopeta de pescar impermeabila, fara de care nu as fi reusit sa treversez apa in unele locuri si sa reusesc anumite cadre. Doar de pe mal nu ar fi iesit mare lucru, inclusiv inaintarea prin vale ar fi fost mai grea. La doar cateva minute distanta de ultimele case locuite din aceasta zona a Lupeniului dam de salbaticia acestei vai. Putini oameni exploreaza zona de aici in amonte, dovada fiind faptul ca nu am vazut aproape nici o urma de gunoi pe malul apei. Dupa aproximativ trei ore m-am intors acasa cu cateva cadre care sper sa placa. Am sa mai incerc acest gen de fotografie cu alte ocazii, pentru ca aceste imagini, datorita fap

Descoperirea unor zone noi, cu potential, imi ofera tot timpul o satisfactie aparte. Asa s-a intamplat si in aceasta tura facuta in Muntii Sureanu, in zona Paraului Jigoreasa si a Varfului Jigoru Mare (1499m). Acest loc aflat la limita Parcului Natural Gradistea Muncelului - Cioclovina, intr-o zona mai izolata aflata departe de orase si agitatie, ofera privelisti foarte placute ce se deschid spre vai si creste de munti pe care nu le mai vazusem pana acum. Cand am plecat nu aveam nici o idee ca vom ajunge aici, vroiam doar sa exploram si sa descoperim noi zone pe dealurile de deasupra Banitei. La capatul vaii, dupa un urcus scurt, dar abrupt, prin padure se ajunge intr-o poienita foarte frumoasa, cu multe stane mici. Aici am scos aparatul foto si m-am jucat cu tot felul de flori scaldate in lumina. De aici se ajunge pe varf pe un drum vechi care are legatura cu mai multe coline din zona parcului. Acolo, in urma zapezii proaspat topite, covoarele de branduse iesite prin iarba uscata m-a