Primavara in Muntii Trascaului

Dupa o pauza de peste o luna in care mai multe lucruri m-au tinut departe de turele montane am reusit sa fac, impreuna cu alti prieteni, o iesire la Rimetea, frumosul sat de la poalele Pietrei Secuiului din Muntii Trascaului. Tura a fost planuita inca din iarna iar faptul ca am mers departe de zapezile de acasa ne-a facut sa gasim aici si sa simtim mult mai bine zilele calduroase de primavara, carora le duceam dorul. Prima zi a inceput exact cum trebuie daca mergi in zona, adica cu un gulas unguresc foarte gustos. Apoi, cu burtile pline si rucsacurile grele in spate am inceput urcarea spre Coltii Trascaului si mai apoi spre varful de pe Piatra Secuiului, unde am pus corturile pentru prima seara. De aici am reusit sa surprind un apus frumos de pe marginea stancilor care se inalta deasupra comunei si un rasarit printre lespezii calcarosi care se pierd prin iarba uscata inspre partea mai domoala a muntelui. A doua zi ne-am indreptat spre Cetatea Coltesti pentru a gasi un loc bun de campare prin poienile din jur. Seara foarte linistita a fost perturbata doar de niste rafale scurte de vant si doua de ploaie. Din pacate o parte din aceste fenomene s-au intamplat chiar in momentele dinaintea rasaritului, pe care as fi vrut sa-l fotografiez dintre peretii cetatii. A trebuit sa anulez acest lucru si sa raman in cort, pierzand astfel un obiectiv din tura. Mini-vacanta s-a incheiat la Cheile Turzii unde am gasit niste floricele frumoase intr-o lumina numai buna de fotografiat. Este al patrulea sau al cincilea an consecutiv cand imi petrec sarbatorile pascale in mijlocul naturii si sper sa pastrez acest obicei in fiecare an. Acesti munti cu inaltimi mici dar cu un relief superb au foarte mult de oferit, iar eu ma voi intoarce cu siguranta in Trascau pentru a cunoaste si fotografia cat mai mult din aceste zone. 














Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Verdele de mai, stancile si florile Oborocii

Porto Santo - insula aurie a Atlanticului

Primavara de ianuarie