Captivi la Lacul Bucura

Am pornit vineri, pe o zi foarte calduroasa inspre Parcul National Retezat. Refugiul de la Lacul Bucura era destinatia finala, urmand sa petrecem aici doua nopti. Ziua a inceput foarte incurajator, tinand cont ca am urcat pana in Saua Plaiul Mic fara a avea parte de zapada. Acest lucru ne-a facut sa ne gandim ca nici dincolo de Lapusnic nu poate fi strat gros si ca va fi o zi foarte buna pana la capat. Dar cum am inceput sa coboram spre Poiana Pelegii au aparut problemele. Stratul gros de zapada umeda ne ingreuna inaintarea, iar acesta nu scadea in grosime odata cu coborarea in altitudine. Cel mai greu a fost insa prin marea de jnepeni de la baza caldarii Bucurei unde erau adevarate capcane sub zapada, epuizandu-ne energia pana am ajuns la lac. Aici am asteptat apusul, insa nu se arata nici o premisa pentru o lumina buna. Eram convinsi insa ca vom prinde ceva in urmatoarele doua zile. Dar, tot ce am prins a fost asa numitul fenomen 'whiteout', cumulat cu precipitatii de tip 'freezing rain' tinandu-ne captivi o zi intreaga in refugiu. Vizibilitatea era zero, si asa s-a pastrat pana in dimineata intoarcerii catre casa. Micile ferestre de lumina s-au aratat si atunci subtil, scotand la iveala siluetele unor stanci sau a coniferelor preistorice din zona.

                                                                             





Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Verdele de mai, stancile si florile Oborocii

Porto Santo - insula aurie a Atlanticului

Primavara de ianuarie