Postări

Se afișează postări din mai, 2016

De la vest la est în Munții Tulișa

Imagine
Am inceput tura pe o ninsoare adusa de un vant rece tocmai de pe crestele Retezatului, pe o temperatura resimtita aproape ca in drumetiile de iarna. Dupa ce am reusit sa campam intr-un loc ferit de vant la marginea padurii, am asteptat ca vremea sa se mai calmeze si am urcat pe Vf. Baru (Baiu pe unele harti). Aici muntele se termina cam brusc si ofera privelisti frumoase spre Tara Hategului si spre Muntii Retezat. A doua zi vremea s-a mai calmat si ne-am indreptat spre Oboroca - Piatra Zanoagei unde am campat pentru a doua noapte, una ploioasa, cu tunete indepartate pe fundal. Datorita norilor de ploaie care traversau orizontul chiar in momentul apusului si al rasaritului nu am avut noroc de razele finale ale soarelui care daca ar fi reusit sa patrunda pe sub acei nori ar fi colorat cerul intr-un mod spectaculos. La rasarit o perdea de ceata acoperea intreaga vale ca intr-o dimineata racoroasa si senina de toamna, iar zgomotele si vuietul de jos, din orase, strapungeau greu prin ea. P

Slovenia - de unde incep Alpii

Imagine
A doua tara vizitata in recenta mini-vacanta, dupa Croatia, a fost Slovenia. Un titlu mai bun ar fi fost "de unde incep Alpii si civilizatia". Aici ne-am indreptat spre statiunea Bled, de la poalele Alpilor Iulieni, cunoscuta pentru lacul cu acelasi nume care apare in mai toate imaginile de promovare turistica a acestei tari. Nu mi-a trecut niciodata prin minte ca voi avea parte de zapada si copaci inverziti in acelasi timp, in aceasta zona, insa asa a fost sa fie, si a fost ceva foarte placut privirii. Lacul Bohinj este situat in Parcul National Triglav, la aproximativ 30 km de Bled, intre muntii stancosi, care par ca au altitudini mult mai mari decat cele reale. Acest lac este imens pentru unul glaciar, iar de sus de la Vogel, un resort de ski care datorita zapezii cazute arata ca in plin sezon de iarna, se vedea in toata splendoarea lui. Slovenia, o tara mica, dar bine pusa la punct din toate punctele de vedere. De la orasele dichisite, aerisite si frumos aranjate, la pad

Croația - tărâmul cascadelor si al lacurilor

Imagine
Parcurile nationale Krka si Plitvice din Croatia sunt cunoscute in toata Europa pentru frumusetea caderilor de apa si pentru unicitatea lor. Acest lucru m-a facut si pe mine sa-mi doresc sa ajung acolo. Primul parc vizitat a fost Krka, care mie personal mi-a placut mai mult. Aici vremea a fost ploioasa mai tot timpul, insa o fereastra de cateva ore in care cerul a ramas innorat a facut posibila fotografierea cascadelor cu timpi de expunere decenti, tinand cont ca eram in miezul zilei. Totusi mi-ar fi placut sa explorez mai mult din aceasta zona, insa vremea nu a fost de partea dorintei mele. De aici am plecat spre Plitvice, unde cascadele sunt mult mai mari si mai impresionante dar parca ii lipseste locului acel ceva care sa-l faca cu adevarat special, sau cel putin nu l-am descoperit eu. Am sa mai revin la Plitvice, odata, intr-o toamna cand cred ca totul va arata mult mai bine si voi sta acolo pana cand vremea va fi ideala pentru fotografie. In drumul nostru prin Croatia am descoper